Istoria cântarului

Istoria este martora evoluției cântarului, de la balanțele primitive până la cântarele de mare precizie din zilele noastre. În prezent, există numeroase tipuri de cântare, putându-se determina cu certitudine atât greutatea unor lucruri aproape inexistente din punct de vedere cantitativ, precum firele de păr, cât și greutatea materialelor utilizate în industria grea, a roboților industriali sau chiar a locomotivelor. 

         Se poate spune că primul aparat de cântărit a fost o balanță utilizată de către egipteni în mileniul IV î.Hr. Aceasta avea o formă simplistă, brațul orizontal era susținut la partea din mijloc de un pivot și dispus pe talere suspendate cu sfoară. În primă fază, această balanță era folosită atât pentru a cântări diverse produse destinate trocului, cât și pentru a măsura greutatea prafului de aur pe care îl primeau uneori vânzătorii în timpul schimburilor. Deși se află printre primele instrumente de măsurat, aceste balanțe aveau o acuratețe de 99%.

          După o perioadă îndelungată de timp, acest tip de măsurare a greutății a fost modificat și îmbunătățit în mod semnificativ de către vechii romani, de la care putem spune că a rămas ca moștenire cântarul roman. Noua balanță avea pe una dintre jumătățile brațului o singură greutate talonată, care putea fi deplasată de-a lungul pârghiei până când aceasta rămânea în echilibru. Pârghia de sprijin a balanțelor a fost construită timp îndelungat din agat, însă acest material a fost înlocuit ulterior de corindon. Corindonul era o piatră prețioasă care avea în compoziție un oxid natural din aluminiu cristalizat, despre care se spune că era tot atât de tare ca diamantul.

          În jurul anului 1500, Leonardo da Vinci construiește, pentru prima oară, o balanță care indică greutatea. În acest caz, greutatea de măsurat este așezată pe taler, iar scala de măsurare acționează ca un pendul și își găsește o nouă poziție de echilibru în fața unei sfori cu plumb la un capăt, care se poziționează în dreptul așa-zisului cadran de citit. Acesta este și principiul de funcționare a cântarelor manuale din zilele noastre.

O schimbare foarte importantă, care stă, de fapt, la baza apariției cântarului  analitic modern, a avut loc la mijlocul secolului al XVIII-lea, când chimistul și fizicianul scoțian Joseph Black a descoperit o nouă tehnică de construire a unei balanțe de laborator, cu brațul rigid, care cântărea foarte puțin, sprijinindu-se pe un pivot cu muchia îngustă, asemănatoare unei laturi de cuțit. Principiul de funcționare este cel al unui balansoar.

          Din această categorie face parte și un cântar de scrisori, aflat în colecția de metrologie a       Muzeului Național al Agriculturii, achiziționat din localitatea Băicoi, județul Prahova. Acest instrument de cântărit a avut o destinație specială, fiind de tipul balanțelor semiautomate cu cadran. El este compus din talpă, tijă, cadran în arc de cerc, bolț, taler și o contragreutate. Această piesă de colecție datează de la începutul secolului al XX-lea. Pentru a pătrunde în lumea fascinantă a satului tradițional românesc și pentru a vă aprofunda cunoștințele în ceea ce privește instrumentele folosite de străbunii noștri pentru cântărirea obiectelor, sunteți invitați să descoperiți istoria și importanța exponatelor aflate în expozițiile Muzeului Național al Agriculturii.

                                                                                    Muzeograf  Marian Ion

                                                                                    Foto: Elena Slujitoru

Vezi si alte articole adaugate de MUZEUL NAŢIONAL AL AGRICULTURII

copyrights © 2018 Millenium Management srl. Realizare: Gloobus Software Development.   All rights reserved.