Muzeul Naţional al Agriculturii prezintă: Semănătoarea de păioase Edelweiss

Muzeul Naţional al Agriculturii prezintă:

 

Semănătoarea de păioase Edelweiss


 


 

O problemă importantă care a marcat dezvoltarea agriculturii româneşti interbelice a fost reprezentată de gradul de înzestrare a exploataţiilor agricole ţărăneşti cu maşini şi unelte agricole. Evoluţia dotărilor cu inventar agricol a fost influenţată de distrugerile şi degradările produse în timpul primului război mondial şi de faptul că, în eforturile de redresare economică, ţărănimea împroprietărită nu avea puterea economică necesară pentru refacerea integrală şi dezvoltarea parcului de maşini şi unelte agricole.

Astfel, deşi stăpâni pe noile suprafeţe de teren, micii producători agricoli au primit aceste pământuri fără inventarul aferent, care a rămas în posesia proprietarilor ce fuseseră expropriaţi.

În ansamblul economiei micii gospodării ţărăneşti, eforturile financiare vizând întreţinerea, repararea şi, mai ales, achiziţionarea de unelte sau maşini agricole noi, erau peste posibilităţile unei familii de ţărani deţinătoare a unei suprafeţe agricole de până la 3 hectare.

Fenomenului de fărâmiţare şi parcelare a proprietăţii îi era asociată şi diviziunea prin moştenire a inventarului agricol, dar, de cele mai multe ori, succesiunea implica cedarea de către părinţi, familiilor nou întemeiate, a unor suprafeţe de teren neutilate cu unelte sau maşini agricole.

Crearea, prin reforma agrară, a unui număr mare de exploataţii agricole, cu precădere mici gospodării ţărăneşti, nu mai permitea utilizarea aceloraşi unelte sau maşini agricole pe întinderi mai mari de teren. Mica gospodărie ţărănească trebuia să facă faţă, în primul rând, lipsei uneltelor şi maşinilor de bază pentru executarea lucrărilor agricole principale, la majoritatea plantelor de cultură (plug, grapă, cultivator, maşini de semănat). Aproape o treime din numărul plugurilor şi trei sferturi din cel al grapelor aflate în inventarul agricol al României interbelice erau, în fapt, unelte primitive, din lemn, utilizarea acestora fiind departe de a asigura efectuarea în condiţii normale a lucrărilor agricole necesare pentru înfiinţarea culturilor. Totodată, multe dintre maşinile şi uneltele aflate în posesia gospodăriilor ţărăneşti datau chiar din perioada antebelică, prezentând un grad ridicat de uzură fizică şi morală şi un randament în practică foarte redus. 

Acest inventar agricol fusese, totuşi, completat, în perioada de dezvoltare de până la 1930, cu mijloace tehnice noi.

Conform unor calcule efectuate la sfârşitul perioadei interbelice, în agricultura românească exista un important deficit de maşini şi unelte de bază, acoperirea acestui deficit presupunând o investiţie de circa 16 miliarde de lei. Acest aspect este confirmat şi de valoarea inferioară a inventarului agricol tehnic la hectar, la nivelul ţării noastre, în raport cu agricultura altor state europene, fapt ce determina, împreună cu alţi factori, o productivitate medie la hectar scăzută.

În unele situaţii, familiile de ţărani cu un venit anual foarte mic întâmpinau reale dificultăţi şi în dotarea gospodăriei proprii cu unelte de întrebuinţare curentă (sape, coase, greble, furci etc.).

Totodată, în analiza aspectelor vizând baza tehnică a agriculturii ţărăneşti, la nivelul perioadei interbelice, a fost sesizat faptul că anumite maşini agricole puteau fi accesibile micilor producători numai prin exploatarea în diferite forme de asociere şi că stadiul de evoluţie al dotărilor cu inventar agricol mort s-a situat la cote scăzute, fapt ce a grevat serios asupra posibilităţilor dezvoltării agriculturii la nivelul întregii ţări.

Unul dintre exponenții de bază în cadrul dotării agriculturii românești interbelice l-a constituit semănătoarea pentru păioase pe 11 rânduri marca Edelweiss. Utilajul prezentat a fost fabricat în anii 1930, la Fabricile Rud-Sack, din Leipzig – Germania; are o lungime de 2400 mm, lățimea de 1600 mm și înălțimea de 1000 mm. Este o mașină agricolă cu tracțiune animală, folosită la semănatul cerealelor păioase, pe 11 rânduri, cu brăzdare normale și distribuție prin cilindri canelați, compusă din: cadru, roțile de transport, cutia de semințe, distribuția, brăzdarele, sistemul de antrenare și sistemul de conducere. Avea un randament de semănat de circa 10-12 ha pe zi și a fost folosită mult timp în micile exploatații țărănești. Utilajul a fost achiziționat din localitatea Mohu, judeţul Sibiu, și poate fi admirat în cadrul expoziției de bază a muzeului nostru, denumită “La pas prin lumea satului”. Vă așteptăm cu drag!


 

Muzeograf Adrian STROE

Foto: Elena Slujitoru

Vezi si alte articole adaugate de MUZEUL NAŢIONAL AL AGRICULTURII

copyrights © 2018 Millenium Management. Realizare: Gloobus Software Development.   All rights reserved.